Live! Blogging
Articol scris pe data de 21.08.2009
De la blog la live blogging.
![blog[2] blog[2]](http://insidepr.info/wp-content/uploads/2009/08/blog2.jpg)
Totul a început în decembrie 1997. Atunci, Jorn Barger a dat naştere (mai în glumă, mai în serios) termenului weblog prin îmbinarea termenilor web şi log. Ulterior, în 1999, Peter Merholz a despărţit (în glumă
) termenul în we blog. Aşa a apărut ceea ce avea să devină mai târziu cel mai popular şi mai îndrăgit membru al familiei web 2.0 – blogul. Iar de la blog, prin acţiunea însăşi de a scrie pe un blog, blogging, şi mai departe, pe linia evoluţiei termenului, a apărut blogosfera (suma tuturor blogurilor şi a legăturilor dintre acestea). Toate bune şi frumoase, aşadar. Blogul a evoluat ani de-a rândul, fiind desemnat de Merriam Webster Dictionary, „Cuvântul Anului” în anul 2004. Deloc surprinzător! Mai mult, acum câteva zile Sorin Tudor menţiona termenul de microblogging pentru twitter în cadrul competiţiei Olimpiada 2.0. De curând, „twitterind”, am descoperit o altă faţă a blogului: live blogging!
Ce e live blogging-ul?
Dacă ai o echipă măricică în spate şi te simţi în stare a urmări un eveniment (fie el pe placul tău sau nu) de la început până la sfârşit până în cele mai mici detalii (live, desigur) atunci înseamnă că te înscrii printre cei care vor să facă live blogging. Pe scurt, cel care face live blogging este cel care, în timp ce scrie pe blog adaugă poze şi videoclipuri în timp real, putând în orice moment să îmbunătăţească conţinutul articolului.
Iată ce înseamnă live blogging!
Sursa (Monden.info – poate cel mai important blog de muzică din blogosfera românească!)
Asa cum v-am obisnuit in fiecare seara de Callatis facem live blogging! Nu facem nici astazi exceptie si va invitam diseara sa fiti alturi de noi pentru a comenta in timp real tot ce se intampla pe scena de la Mangalia.
Pyuric, Florin si Bimus sunt inca acolo si cu siguranta ne vor mai aduce multe surprize.
Pe scena vor urca astazi: Sahara, Ro-Mania, Distinto, Tony & Cross, Bandidos, Quentin (Belgia), Roller Sis, Elena Luminita Andrei & Catalin Mustata, iar prezentatorii sunt: Adrian Enache & Irninis Miricioiu.
19.51 – Se zvoneste ca trupa Ro-mania va canta prima in aceasta seara, urmata de Bandidos, iar Costi Ionita (Sahara) va canta 5 piese in aceasta seara
21.07 – CALLATIS NU SE TRANSMITE AZI PE TVR 2
21.09 – TVR International transmite Callatis, caut acum un streaming live.
21.17 – Puteti urmari pe Monden.info Callatis 2009 sau AICI
21.18 – Miss diaspora
21.26 – Ro-Mania, ce dor mi-era de melodiile lor
21.37 – Vai de mine, ce nasol e fara Tv!
21.42 – Calusul, foarte frumos… eu nu prea vad/aud dar ..
Nici ziua de maine nu este transmisa de TVR
21.46 – Pyuric a inceput sa urce poze din culise, chiar in acest articol
21.47 – Bandidos urca pe scena
22.17 – Foarte frumoase fetele prezente la Miss Diaspora. Prezentatorii le-au pus sa raspunda la intrebarea: “Ce ati face voi pentru promovarea turismului romanesc?”.
22.26 – Roller Sis au urcat pe scena. Piesa lor de debut, “Se Thelo”, a avut premiera exclusiva chiar pe Monden.info!
22.28 – Corespodenta noastra la Mangalia (Pyuric ) ne spune ca a ajuns Costi Ionita impreuna cu colega sa de la Sahara, Andrea (care arata foarte bine)
22.32 – Buna seara, Tony&Cross!
23.06 – Canta Adrian Enache, iata ca tot v-ati intrebat
23:25 – Miss Diaspora. Se pregateste Sahara sa intre.
23.38 – Fortzaaaa Costi Ionita & Sahara
23.48 – De cand il asteptam! Costi Ionita stie sa faca show si sa intretina atmosfera
23.58 – Ce parere aveti despre castigatoare? Locul I – Alexandra din Canada
00.03 – S-a terminat, ne vedem si maine, da?
Va multumim pentru prezenta!!!
Ce avantaje are live blogging-ul?
![f1_live_blogging_gadgets[1] f1_live_blogging_gadgets[1]](http://insidepr.info/wp-content/uploads/2009/08/f1_live_blogging_gadgets11-300x168.jpg)
În afară de faptul că urmăreşte live un eveniment şi că înscrie detaliile acestuia, live blogging-ul este o bună metodă de interacţiune cu cititorii de bloguri. Aceştia îşi pot exprima, la rândul lor, în timp real, opiniile despre ceea ce se întâmplă în cadrul evenimentului (festival, concurs naţional sau internaţional etc), iar cititorii putând primi, la rândul lor, feed-back (fie el pozitiv sau negativ) de la alţi cititori. Se creează astfel un fenomen asemănător chat-urilor sau conferinţelor de pe messenger. Numai că acum, cel care transmite mesajul iniţial, este un „cel” colectiv, foarte bine informat, capabil să dea în orice moment informaţii despre eveniment (asta pentru că se află la faţa locului) şi poate să surprindă cititorii interesaţi cu detalii picante despre ceea se întâmplă acolo. Una peste alta, live blogging-ul este o provocare! Dacă vrei să faci live blogging trebuie să aduni o echipă capabilă să transmită mesaje foarte rapid (atât sub formă de imagini, cuvinte şi filmuleţe) şi să ştie să îi facă pe cititori interesaţi de ceea ce transmiţi. Iar mai apoi, a face live blogging înseamnă a ştii ce înseamnă arta interactivităţii!
Popular Posts
Recent Posts
Recent Comments
- Maria: Deocamdata, cartea p
- Comunicate de presa: si cartea de unde se
- Un interviu despre Buticul de PR « Buticul de PR: ... Un interviu desp
- Maria: Multumesc frumos...y
- Anca Gilca: Foarte interesant in
